Sunteti membru intr-o asociatie de pescuit?

Sunteti membru intr-o asociatie de pescuit?
 

Faza lunii

Autentificare

Inainte sa va autentificati, trebuie sa va inregistrati! Datele de acces de pe forum NU sunt valabile!



Dupa inregistrare veti putea vedea mai multe continuturi sau puteti scrie articole pentru acest site
Iarna la copcă PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 52
Cel mai slabCel mai bun 
Povesti si amintiri - si alte amintiri...
Scris de Dragomir Ciobanu   
Miercuri, 02 Martie 2011 09:27

 

 

În Banat, iernile sunt blânde, rareori gheaţa de pe lacuri sau canale atinge grosimea necesară pentru a nu pune în pericol viaţa undiţarilor. Din acest motiv nu am avut prilejul să pescuiesc la copcă, decât în mod excepţional. În decurs de două decenii am ieşit de trei ori la un asemenea pescuit. Primele două încercări au fost la Balta Albastră, pe vremea când în acest bazin exista şi biban. Ambele partide s-au încheiat cu un eşec total. Nu a muşcat nici când am pescuit cu dandinetă, nici dacă am folosit peşte viu sau râmă.

 

 

Într-o zi de ianuarie, pe la sfârşitul mileniului trecut, unul dintre partenerii de undit, mi-a propus o deplasare la canalele de la Dudeşti, unde urma să pescuim la copcă. Am acceptat cu multă plăcere, căci monotonia celor două luni de iarnă aspră acumulase în mine un lac de plictiseală, gata să rupă zăgazul răbdării. Ne-am sfătuit ce momeli şi monturi să pregătim, am fixat ziua şi ora plecării, iar la împlinirea sorocului am urcat în microbuzul lui Gigi, împreună cu încă un prieten, Doru G. S.

 

Călătoria a fost agreabilă. Glumele lui Doru ne-au stimulat buna dispoziţie, iar peisajul hibernal, cu albul imaculat al câmpurilor şi chiciura de pe copaci, ne sugera o atmosferă de basm. Nu ne lipsea decât peştişorul de aur pe care speram să-l descoperim sub gheţurile canalelor. După mai bine de o oră de mers, pe un carosabil curat, fără gheaţă, şoferul a virat la dreapta pe un câmp unde se distingeau contururile unui drum agricol acoperit de zăpadă. Am remarcat îngrijorat:

 

- Sub acest giulgiu ar putea exista capcane: gropi sau rigole în care ar pătrunde roata şi am avea şansa să rămânem blocaţi în câmp.

 

- Nu vă fie teamă. Cunosc locurile. Vara trecută am fost pe canalele acestea la ştiucă…

 

- Aşa este, a confirmat şi celălalt pasager, amândoi am cutreierat zona. Nu-i nici un pericol.

 

La câteva sute de metri parcurşi de-a lungul canalului principal, în apropiere de staţia de pompare, ghidul a oprit, zicând:

 

- Încercăm prima dată aici.

 

După o inspecţie sumară a gheţii acoperită cu un strat subţire de zăpadă, am decis că era timpul şi locul potrivit să ne etala priceperea şi îndemânarea. Fiecare a apucat o unealtă şi a început să lovească cu putere în stratul de gheaţă pentru a face o gaură, pe care noi o numeam cu emfază copcă. Eu aveam o bardă, ceilalţi încercau cu ranga sau toporul. Nici una dintre unelte nu corespundea scopului nostru, deoarece gheaţa se fisura în toate direcţiile ca şi atunci când se sparge un geam nesecurizat, iar marginile copcii aveau conturul neregulat, cu aşchii. Pescarii consacraţi dispun de sfredel cu care perforează gheaţa, fără a produce zgomote care să sperie vieţuitoarele subacvatice. Noi eram nişte diletanţi care hoinăreau prin imperiul plăcerii.

 

A urmat plasarea monturilor în găurile terminate mai uşor şi mai în grabă decât îmi imaginasem de acasă. Singurul element comun era pluta. În rest fiecare şi-a pus momeala, cârligele, plumbul sau nailonul pe care l-a socotit adecvat scopului urmărit. S-au folosit boabe de porumb pentru crap, râme de grădină pentru caras sau biban, peştişor viu pentru ştiucă. După această operaţie nu ne-a rămas decât supravegherea plutelor, care se putea face în mai multe feluri, în raport cu starea de spirit a pescarilor. La început ne-am aşezat tustrei pe scăunele, aşa ca vara, stând la taclale. Curând, frigul a pătruns prin încălţăminte, obligându-ne să patrulăm pe suprafaţa gheţii sau de-a lungul malului pentru a nu produce zgomote care ar fi îndepărtat peştele din zonă. Mersul pe jos ne-a dezmorţit picioarele, însă frigul a pătruns în mănuşi, atacându-ne degetele şi obligându-ne să facem diverse mişcări pentru a le salva de la îngheţ. Înghiţiturile de tărie luate ca antidot pentru îngheţ s-au dovedit ineficiente, căci alcoolul a coborât în picioare, s-a urcat apoi la cap, neglijând periferia braţelor. Trebuia găsită o altă soluţie. Aici rolul hotărâtor l-a avut Doru.

 

- Ar fi bun un foc, a zis el. Ar alunga şi frigul, şi monotonia, căci peştele nu muşcă…

 

- Ce să ardem? Zăpada? Încă nu sau inventat tehnologii atât de avansate…

 

- Coceni! E plin câmpul de grămezi abandonate…

 

Abia atunci am observat că ne aflam la marginea unui fost lan de porumb de unde se recoltaseră numai ştiuleţii. Am purces la adunarea combustibilului şi după câteva minute, doctorul, autorul iniţiativei, aprindea flacăra rugului care trimitea fumul în slăvi, către zeii pescuitului, pentru a-i îmbuna şi a ne înlesni capturarea unor exemplare mari. Vâlvătaia răspândea în jur un miros specific, nu prea plăcut, compensat de săgeţile calde care ne străpungeau pielea amorţită de frig. Întreg grupul a abandonat gheaţa. În jurul acestui foc de tabără organizat ad-hoc, tonusul pescarilor s-a ameliorat. Fiecare scotea din labirintul memoriei bancuri şi amintiri hazlii. La anumite intervale de timp, pe rând, făceam câte un rond în zona copcilor, întorcându-ne cu acelaşi rezultat:

- Nici o muşcătură!

 

Gigi a propus să ne mutăm mai în amonte, acolo unde capturase ştiuci în timpul verii. Eu m-am opus:

 

- Nu cred că este avantajos să părăsim un loc, unde au mai pescuit şi alţii. Ai văzut câte urme de copci se află în această zonă?…

 

- Cine poate şti dacă au şi prins ceva?!… Or fi păţit-o ca şi noi… Nu ne putem ghida numai după aceste semne.

 

- Bine, accept, dar cu o condiţie…

 

- Care anume?!

 

- Mergem numai noi doi, cu câte o undiţă, facem două copci, le plasăm şi rămânem un timp acolo. Pe celelalte le lăsăm în grija lui Doru, dacă sunteţi de acord cu această soluţie.

 

Oportunitatea acţiunii a fost acceptată unanim. Am parcurs câteva sute de metri, cărând ustensilele necesare acestei explorări. Ne-am oprit în locul ales de Gigi şi am făcut două găuri în gheaţă. Prin apa limpede ca lacrima se putea examina fundul canalului: peste tot vegetaţie căzută din toamnă, fără a observa prezenţa vreunei vieţuitoare din acest areal. Mi-am exprimat îndoiala în posibilitatea reuşitei:

 

- Nu cred să avem succes. Apa este prea limpede, semn că nimeni nu-i tulbură liniştea hibernală. Tot peştele s-a retras la apă mai adâncă, unde temperatura nu scade sub 4 grade C.

 

- Totuşi ar fi potrivit să încercăm. Într-o oră ne lămurim. Nu avem motive să ne grăbim. Nici acolo nu muşcă.

 

Incursiunea s-a încheiat fără succes. Când răbdarea a atins punctul culminant, tustrei am fost de acord să ne adunăm ustensilele şi să plecăm spre casă, fără nici un peşte capturat. În palmaresul experienţei în ale pescuitului, mai adăugam încă un eşec. Câştigam doar o porţie de sănătate, prin ieşirea în mijlocul naturii la vremea când sufletul libertin al pescarului suportă cu greu canoanele iernii.

 

Întâmplarea a făcut ca după un deceniu, de această dată cu alt prieten, tot pescar pasionat, să mă deplasez la alt canal, dincolo de Comloşu Mare, pentru a pescui la ştiucă. Acolo capturaserăm câteva ştiuci, în toamna lui 2010, şi nutream speranţa că norocul nu ne-a părăsit. Spre deosebire de alţi ani, în luna decembrie s-au înregistrat temperaturi mai scăzute, favorizând îngheţarea suprafeţei apelor.

 

Canalul de la Comloş are un specific aparte. Seamănă cu o mlaştină, năpădită de vegetaţie, un loc unde hălăduiesc nestingheriţi peşti paşnici şi răpitori. Ochiurile de apă, cu adâncimi între 0,5 şi 2 m, sunt înconjurate de pâlcuri de trestie, papură sau pipirig, plante din al căror tulpină rareori mai poţi recupera un cârlig agăţat, mai ales dacă peştele a reuşit să se refugieze în aceste zone după ce a muşcat.

 

Prima deplasare după sosirea iernii a fost pe o zi cu temperaturi pozitive. Ne-am dus cu două maşini pentru a putea supraveghea beţele aşezate la distanţe mari, stând pe scaun în interiorul acestora. Era şi o măsură de protecţie contra frigului. Totul ar fi mers după planul nostru, dacă nu ar fi intervenit un mic inconvenient: grosimea gheţii. Un strat de cel mult doi centimetri acoperea peste 90 de procente din luciul apei. Pe el nu se putea merge pentru a perfora nişte copci, deoarece nu suporta nici greutatea unei pisici. Încercările de a provoca nişte găuri prin aruncarea unor pietre nu s-au arătat utile. Pietroaiele de câteva kilograme pe care le-am găsit în zonă nu puteau fi aruncate atât de departe, acolo unde erau apele adânci şi presupuneam că ar sta peştele, iar cele mai uşoare lunecau pe suprafaţa gheţii, chiar dacă îi provocau fisuri. După mai multe încercări ne-am resemnat.

 

- Plasăm monturile în locurile fără gheaţă, a zis prietenul meu, Petrică.

 

I-am urmat exemplul, fără a fi convins de reuşită.

 

După ora 10, au sosit şi alţi pescari. Unii au făcut cale întoarsă, alţii s-au apucat să spargă gheaţa cu o unealtă improvizată la faţa locului, compusă dintr-un băţ ceva mai gros, o sfoară şi o piatra legată de aceasta. Scula semăna cu o undiţă care în loc de montură avea un bolovan. Prin pendulare sau aruncare peste cap lansa greutatea pe suprafaţa gheţii care se despica în bucăţi. Mult zgomot pentru nimic! Bucăţile continuau să plutească, acoperind aproape întreaga suprafaţă bombardată cu multă trudă. Ici-colo se iveau spaţii libere pentru plasat montura cu plută. Nici aceşti temerari nu au avut mai mult succes. Nimeni nu s-a bucurat de vreo trăsătură. Probabil că ştiucile aflate întâmplător în zonă s-au speriat şi s-au mutat în locuri mai liniştite.

 

Am plecat acasă dezamăgiţi, după câteva ore de aşteptare încordată. De fiecare dată, când părăseşti învins câmpul de luptă, te gândeşti la o revanşă. Poate în iarna aceasta, poate în următoarele, gheaţa va ajunge la dimensiunile dorite şi vom da lovitura la copcă.

 

Dragomir Ciobanu

Ultima actualizare în Miercuri, 02 Martie 2011 09:29
 

Poze de pe forum!

Cine este online

Avem 10 vizitatori online

Reclama dumneavoastra!

Reclama dumneavoastra pe acest site? Pentru 500 RON / an obtineti 1 banner pe site si dreptul sa postati anunturi comerciale pe forum - rubrica personala inclusv!
Va rugam sa ne contactati la t3@banatul.eu sau apbanatul@rdstm.ro

Plute Pandy

Vizitatori

Astazi49
Ieri106
Saptamana376
Luna2709
Total612769